ma gandeam ca maine scap! e ultimul examen, ultimul efort depus pentru a trata academic subiecte la care am invatat doua luni pe branci ca sa observ ca nu e de ajuns. dupa asta, libertate! oare? ce relevanta mai are asta acum? reintoarcerea la viata de camin, nemarcata de perioade lungi petrecute in biblioteca universitara incercand intelesul cuvantului concentrare, pare un premiu destul de mare. e exact ca in ziua de salariu: iti deschide porti la care ai visat o luna intreaga. dar nu e indeajuns! libertatea asta are pretentii: te vrea pe termen lung. nu gresesc cand zic te vrea si nu: o vrei! e un pic mai puternica decat tine… ea cere de la tine daruire, sa o pastrezi, sa nu-i dai drumul ca si cum ar fi un copil neajutorat. libertatea mea ramane insa orfana, copilul de la centrul de plasament caruia ii duci de craciun si de paste jucarii si dulciuri si dupa relationare te simti impacat cu tine insuti si cu imensele tale calitati morale si promiti ca te vei duce si data viitoare. ideea e ca nu sti daca mai ajungi.
am citit printre randuri ziarele romanesti de saptamana asta si m-am intrebat daca mai are rost sa caut libertate, chiar si libertatea dupa examene, dupa toate stereotipurile care umpleau prima pagina. scandal in italia! la prima vedere m-am intrebat: si ce? ma doare in partea dorsala si gata, povestea are happy end si orfanul inca mai traieste cu speranta ca ma voi intoarce. unde sa ma intorc? in lumea cui? a tabloidului rasist? a declaratiilor usturatoare care categorizeaza dreptul la viata dupa natie si etnie? a sfaturilor de negare a originii tale doar pentru protectie? nu! de libertate cu limite ma feresc!
ideea e ca doare. si cred ca doare din vina noastra. doare ca ne apropiem de libertatea noastra prin a o nega pe a altora. suntem rasisti prin faptul ca ii consideram pe cei de langa noi nu necunoscuti, dar oameni fara nume. cu toate astea noi suntem cineva! noi ne stim numele, ne popularizam numele, il pronuntam raspicat la fiecare noua cunostinta, apasam pe pix cand il scriem, ii facem un font colorat si folosim majuscule. pana si numele nostru este cineva si acest cineva neaga importanta altuia categorisindu-l ca ‘altcineva’. si asta duce la a face diferenta: ‘nu am fost eu, a fost altcineva’. nu e doar cineva, e altcineva, altcineva care ma face pe mine sa pic drept prost intr-o societate la fel de intoleranta ca mine, in care vina o poarta cel ce este diferit dupa standardele tale.
uniunea europeana… plina numai de ‘altii’, persoane care trebuie tratate ca ignorante din punct de vedere pesonal. si cei ignoranti trebuie uneori facuti sa intelega pentru a nu iti afecta status quo-ul de individ care tinde spre libertate. sa nu pierzi, tocmai tu, acel cineva, directia catre acel ceva… asa ca, bineinteles te astepti ca reprezentantul tau, acel alt altcineva in care nu ai incredere, sa se apropie macar de adevarul pe care tu il detii si care trebuie impartasit. si poate o face, poate nu! (personal, sunt dezamagita)
si daca toate stau asa, inseamna ca cineva-ul din mine are si el o parere. parerea e ca s-a saturat de atata individualism colectiv si atata prostie individuala care marcheaza interesele unor grupuri de altcineva-uri care considera ca prin subjugarea altor grupuri si negarea libertatii catre care acestea tind vor realiza o integrare armonioasa in forurile supreme. pe scurt, daca ii discriminezi pe ai tai, ce sa astepte uniunea europeana de la o asemenea natie? toleranta? integritate? deschidere? respect? seriozitate? constiinta? nimic! si asta ne face un nimeni… o intrega natie de nimeni care se vrea cineva, dar un cineva ca sistem inchis, un cineva intern dar cu aspiratii catre recunoastere externa.
asta nu e liberatatea pe care o asteapta cineva-ul ala individualizat din mine. si nu sunt singura! dar se pare ca reprezentantii egoului meu imi neaga libertatea de exprimare. am o voce care se vrea stinsa de catre cel care se vrea mai important ca mine. ma discrimineaza si pe mine, nu numai etnia altora. ma fac un nimeni si imi spun sa ma tem pentru asta. astfel sunt un nimeni de etnie romana care isi risca pielea printre straini, numiti generic inamici. e sistemul prost, sau sunt eu neinitiata?
oricum libertatea asta e ca egalitatea prin care am trecut acum cateva decenii: toti suntem liberi, dar unii sunt mai liberi decat altii! in special albii! si in special cei cu statut! parerea lor. eu zic ca sunt inchisi la minte. si mai zic ca pe picior de egalitate europeana, traim cu totii in prezent, in moravurile de azi, in mentalitatea capitalista si in adevarul saraciei. imposibilitatea de integrare e doar un stereotip ce ni-l cream cu totii pentru ca suntem inchisi in egoul nostru puternic. nationalismul discriminator ar trebui sa fie eliminat doar pentru simplul fapt ca ar insemna moartea unei natiuni sa traiasca in sistem inchis. traim constructiv pana la urma, demolam ca sa reconstruim nu ca sa lasam totul in paragina.
e trivial sa mai vorbesc acum de libertatea dupa examen. la examen nu se tine cont la nota de etnie, cel putin nu aici! dar in afara scolii, ce se intampla? mai aspir undeva la a deveni acel cineva sau ma comport ca un nimeni in incercarea de a trece nevazuta, cum fac multi de aceeasi natie cu mine acum? cred ca o sa mai vizitez centrul ala de plasament zilele viitoare: ar face totul sa para mai simplu. si cu toate astea nu mai stiu sa ajung acolo: s-a pierdut undeva intre mirajul libertatii de maine si teama ca ceilalti vor distruge si ce inca a mai ramas de distrus: nu mult!
