De ce am renuntat la TV…….!?!?! ianuarie 24, 2008

In primul rand pentru ca nu am. Nici nu va puteti imagina binecuvantarea de a nu poseda un asemenea obiect unifunctional in casa. E linistea de pe pamant, e fericirea curului cand vezi ca masa e libera de lucruri nefolositoare si poate fi folosita ca spatiu de depozitare pentru coji de portocale vechi de cateva zile si hartii bune de aruncat, toate acestea langa alte chestii bune la casa omului, ca o cana de ceai/cafea/apa/suc(cand e bani)/supa, cd-uri scoase din folii protectoare sau carcase, culori, cutiutze stilizate etc.

In al doilea rand, pentru ca in cazul in care as avea nu as plati nici de-a dracu abonamentu’ lunar. N-as avea de ce. Sunt deja la cura cu buget redus, neluand in considerare faptul ca nu sunt mana larga cand vine vorba de stat in pat si vizionat porcarii. Imi place sa pot selecta. Si, fiind vorba intre noi, as da banii aia pe un concert bun o data pe luna sau o piesa de teatru, pe un boost in provizia lunara de bere, pe jeleuri, pe reparatia la bicicleta, pe o iesire din oras sau pe plata biletului de avion pana in Londra, Madrid sau Milan (stiu eu superoferte).

La punctu 3 trebuie sa precizez ca si in cazul in care as dispune de bugetul disponibil, nu as plati sa vad o groaza de tzarani olandeji cum se scalambaie la reality show-uri dupa care sunt avizi sau sa urmaresc stirile in limba asta la care, recunosc, sunt mentally impaired. Sau sa vad programe pe care le pot vedea si pe internet. Si pentru ca nu e necesar sa invat limba la televizor, am oportunitati zilnic sa o fac, plus ca exista cursuri care ma scutesc de idioteniile de la TV.

Ca argument nr. 4, pentru ca posed calculator. Si aici exista doua motive: sunt conectata la internet si pot sa privesc idioteniile si asa, plus ca de cele mai multe ori gasesc mii de lucruri mai bune de facut pe calculator decat la TV.

Aditional, ca motiv nr. 5, niciodata nu am fost interesata de ceva la tv mai mult decat desene animate, fenomene din advertising si programe gen Discovery Channel. Si oricum astea sunt pe net in surse cum ar fi urmasii lu’ tv links, http://www.iqads.ro si dc sau torrents.

Si, pentru a prezenta ultimul motiv pentru care refuz, pur si simplu nu suport idioteniile de la TV. Nu suport ca atunci cand vreau sa vad un film idiot si vechi de cand lumea, pe care l-am mai vazut de 5 ori cel putin la acelasi post de televiziune, sa ma intrerupa 8 pauze de publicitate de cate 15-20 min. Nu suport cand vreau sa vad reclame, sa fie intrerupte de filme idioate sau de emisiuni de cacat pline de scursurile societatii. Si mai ales, nu vreau stiri, reality show-uri importate sau create de mintea bolnava a olandezului/romanului, nopti pline de anunturi erotice, chat-uri, OTV-uri, Elodii, scandaluri la case regale, mancare Halal, morti prin Irak. Daca fac ceva, vreau sa am un rezultat de calitate. Si singurul rezultat de calitate pe care l-am avut pana acum din televizor a fost ca am renuntat aproape de tot (insemnand ca vizionez televizor anual in cantitate de 10-15 ore).

Si acum ca sa fac un final deschis si cu Happy End, il voi ruga pe Stevenhate sa preia topicul si sa faca si el ceva interesant cu viata lui. Hai ca v-am salutat!

White House Spoof ianuarie 19, 2008

American Style ianuarie 18, 2008

All time favorite, reclama asta… nu imi aduce aminte de nimic ce am mai vazut inainte, atat e de originala!

Calitativ superior ianuarie 17, 2008

Din seria ‘uite ce a mai descoperit Dienutza pe net’, priviti, ascultati si va minunati de urmatoarea capodopera lirica, coregrafica si culturala (desi stiu ca aici fac o mare gresala, dar nu m-am putut abtine >:) )

Pe ‘izda ma-sii de treaba, ca ma plictisesc! ianuarie 16, 2008

Mai injura omu! Da’ sa stau asa sa ma plictisesc ca porcu’ cand sarbatorile de iarna sunt departe nu inteleg! Cred ca e lipsa de alcool, da’ nici ca beau pana nu termin examenele. Ma rog, cu exceptia petrecerii aleia la care tre’ sa ma duc marti, da’ aia nu se pune. Cred ca ma plictisesc ca nu am chef sa invat si pentru ca se apropie sesiunea si io tot n-am miscat mare lucru.

Povestea post-ului asta e insa alta… Ma gandeam eu acum 5 minute ca sunt de-a dreptul patetica ca vreau sa scriu un post si n-am despre ce. De viata mea n-am cum, ca e jalnica, nimic palpitant aici! As putea sa povestesc despre mirajul si exceptionalitatea contabilitatzii, dar din pacate nu cunosc un asemenea subiect. Asa ca m-am gandit ca ceea ce prinde la public mai mult sunt obscenitatile, viciile si chestiile interzise. Deci o sa scriu ceva despre asta, ca poate imi citeste si mie cineva blogu’. Si daca functioneaza, cred ca-l transform in blog despre perversiuni sexuale.

Hmm ei bine, daca tot prin Romania bursa de valori se prabuseste, leul se depreciaza etc sa a zic ceva despre starea economiei si indexul preturilor pe aici:

– gramul de iarba: 4,8-6,5 in functie de calitatea produsului

– jointul deja rulat: 2-2,5 (si nu vorbesc de un joint cat o tzigara rulata, ci dublu sau triplu)

– spacecakes: 10 pentru 4 bucati (2,5-3/bucata)

– ciuperci proaspete: 10 (in cantitate destula incat sa simti – nu stiu ce inseamna asta, 2-3-4 hribi acolo)

– XTC: 5-7/pilula (asta e din auzite)

– fumatul de produse tolerate in strada: gratuit, cu aprobarea guvernului si a casei regale

– drogurile serioase: sigur mai ieftine ca’n Romania

– 1 bucata prostituata (oral): 10-15

-1 bucata prostituata (general): 25-30

– 1 bucata prostituata (tacam complet): in jur de 50

– 1 bucata prostituata lesbiana: neverificat dar sigur dispune de toate instrumentele necesare (vazut cu ochii mei)

– sticla vodka: 15-60 (inacceptabil!!!)

– berea in club/bodega/lounge/terasa/pub/etc: 2-3

– cocktail in club: 6-10, daca ai noroc

– Intrarea in club/bodega/pub/etc: 0

– agatatu’ unei gagice in bar: 1 bere daca le alegi p’alea care au baut de dinainte, daca nu 2 beri

– admirat de cupluri gay: gratis (desi barbatii nu se afiseaza in public)

-fantezii sexuale cu lesbiene: nici macar timpul necesar sa downloadezi un film porno

– bicicleta cu care te intorci acasa: 0, ca ori ai din dotare, ori esti destept si o ‘imprumuti’ p-a altuia

– bicicleta pe care o arunci in canal: 0, ca probabil nu era a ta si daca era, mancarea pe o luna

– spitalizarea: 0, daca esti copil destept si ai asigurare medicala

– urinatul in public: 30

– furtul mancarii din frigiderul vecinului: nepretuit!

Concluzia din cele de mai sus este urmatoarea: daca tot le faci pe toate, atunci ce mai conteaza ca il lasi pe idiotu’ de la camera vecina fara mancare? A, da! Si sa nu uit… Daca se intampla sa ajungi acasa dupa astea si mort de foame, si cazand pe scari, trezeste-l pe vecin, roaga-l sa te conduca pana la frigiderul lui, indica-i ce doresti sa mananci in acea noapte si unde doresti sa ai produsele situate in camera, pune-l sa iti deschida usa si apoi tranteste-i-o in nas! Nepretuit, e ca si cum ai avea credit nelimitat pe card!

Hai ca m-am plictisit si mai rau acu! Nelinistiti-va!

in asteptarea libertatii noiembrie 8, 2007

ma gandeam ca maine scap! e ultimul examen, ultimul efort depus pentru a trata academic subiecte la care am invatat doua luni pe branci ca sa observ ca nu e de ajuns. dupa asta, libertate! oare? ce relevanta mai are asta acum? reintoarcerea la viata de camin, nemarcata de perioade lungi petrecute in biblioteca universitara incercand intelesul cuvantului concentrare, pare un premiu destul de mare. e exact ca in ziua de salariu: iti deschide porti la care ai visat o luna intreaga. dar nu e indeajuns! libertatea asta are pretentii: te vrea pe termen lung. nu gresesc cand zic te vrea si nu: o vrei! e un pic mai puternica decat tine… ea cere de la tine daruire, sa o pastrezi, sa nu-i dai drumul ca si cum ar fi un copil neajutorat. libertatea mea ramane insa orfana, copilul de la centrul de plasament caruia ii duci de craciun si de paste jucarii si dulciuri si dupa relationare te simti impacat cu tine insuti si cu imensele tale calitati morale si promiti ca te vei duce si data viitoare. ideea e ca nu sti daca mai ajungi.

am citit printre randuri ziarele romanesti de saptamana asta si m-am intrebat daca mai are rost sa caut libertate, chiar si libertatea dupa examene, dupa toate stereotipurile care umpleau prima pagina. scandal in italia! la prima vedere m-am intrebat: si ce? ma doare in partea dorsala si gata, povestea are happy end si orfanul inca mai traieste cu speranta ca ma voi intoarce. unde sa ma intorc? in lumea cui? a tabloidului rasist? a declaratiilor usturatoare care categorizeaza dreptul la viata dupa natie si etnie? a sfaturilor de negare a originii tale doar pentru protectie? nu! de libertate cu limite ma feresc!

ideea e ca doare. si cred ca doare din vina noastra. doare ca ne apropiem de libertatea noastra prin a o nega pe a altora. suntem rasisti prin faptul ca ii consideram pe cei de langa noi nu necunoscuti, dar oameni fara nume. cu toate astea noi suntem cineva! noi ne stim numele, ne popularizam numele, il pronuntam raspicat la fiecare noua cunostinta, apasam pe pix cand il scriem, ii facem un font colorat si folosim majuscule. pana si numele nostru este cineva si acest cineva neaga importanta altuia categorisindu-l ca ‘altcineva’. si asta duce la a face diferenta: ‘nu am fost eu, a fost altcineva’. nu e doar cineva, e altcineva, altcineva care ma face pe mine sa pic drept prost intr-o societate la fel de intoleranta ca mine, in care vina o poarta cel ce este diferit dupa standardele tale.

uniunea europeana… plina numai de ‘altii’, persoane care trebuie tratate ca ignorante din punct de vedere pesonal. si cei ignoranti trebuie uneori facuti sa intelega pentru a nu iti afecta status quo-ul de individ care tinde spre libertate. sa nu pierzi, tocmai tu, acel cineva, directia catre acel ceva… asa ca, bineinteles te astepti ca reprezentantul tau, acel alt altcineva in care nu ai incredere, sa se apropie macar de adevarul pe care tu il detii si care trebuie impartasit. si poate o face, poate nu! (personal, sunt dezamagita)

si daca toate stau asa, inseamna ca cineva-ul din mine are si el o parere. parerea e ca s-a saturat de atata individualism colectiv si atata prostie individuala care marcheaza interesele unor grupuri de altcineva-uri care considera ca prin subjugarea altor grupuri si negarea libertatii catre care acestea tind vor realiza o integrare armonioasa in forurile supreme. pe scurt, daca ii discriminezi pe ai tai, ce sa astepte uniunea europeana de la o asemenea natie? toleranta? integritate? deschidere? respect? seriozitate? constiinta? nimic! si asta ne face un nimeni… o intrega natie de nimeni care se vrea cineva, dar un cineva ca sistem inchis, un cineva intern dar cu aspiratii catre recunoastere externa.

asta nu e liberatatea pe care o asteapta cineva-ul ala individualizat din mine. si nu sunt singura! dar se pare ca reprezentantii egoului meu imi neaga libertatea de exprimare. am o voce care se vrea stinsa de catre cel care se vrea mai important ca mine. ma discrimineaza si pe mine, nu numai etnia altora. ma fac un nimeni si imi spun sa ma tem pentru asta. astfel sunt un nimeni de etnie romana care isi risca pielea printre straini, numiti generic inamici. e sistemul prost, sau sunt eu neinitiata?

oricum libertatea asta e ca egalitatea prin care am trecut acum cateva decenii: toti suntem liberi, dar unii sunt mai liberi decat altii! in special albii! si in special cei cu statut! parerea lor. eu zic ca sunt inchisi la minte. si mai zic ca pe picior de egalitate europeana, traim cu totii in prezent, in moravurile de azi, in mentalitatea capitalista si in adevarul saraciei. imposibilitatea de integrare e doar un stereotip ce ni-l cream cu totii pentru ca suntem inchisi in egoul nostru puternic. nationalismul discriminator ar trebui sa fie eliminat doar pentru simplul fapt ca ar insemna moartea unei natiuni sa traiasca in sistem inchis. traim constructiv pana la urma, demolam ca sa reconstruim nu ca sa lasam totul in paragina.

e trivial sa mai vorbesc acum de libertatea dupa examen. la examen nu se tine cont la nota de etnie, cel putin nu aici! dar in afara scolii, ce se intampla? mai aspir undeva la a deveni acel cineva sau ma comport ca un nimeni in incercarea de a trece nevazuta, cum fac multi de aceeasi natie cu mine acum? cred ca o sa mai vizitez centrul ala de plasament zilele viitoare: ar face totul sa para mai simplu. si cu toate astea nu mai stiu sa ajung acolo: s-a pierdut undeva intre mirajul libertatii de maine si teama ca ceilalti vor distruge si ce inca a mai ramas de distrus: nu mult!

Azi,… octombrie 31, 2007

… a fost o zi deosebita. Si vorbesc serios! Lucruri noi au aparut asa din senin: frustrari, miracole, mirari, detrminari si timp petrecut cu folos. dar ca sa incep cu inceputul,

… am avut primul meu examen la noua facultate. Ma intreb cati dintre studentii romani nu au facut pana acum cunostinta cu amfiteatrele aglomerate de la facultati, cu examenele la care se aud voci din toate partile, cu profesorii furiosi si cu colegii care isi etaleaza ingenioasele fitzuici cu ingeniozitate pregatite de acasa (acestea fiind singurul tip de tema pentru care sunt dispusi sa depuna efort). Nu multi, nu? Astept totusi contraziceri. Ei bine, am avut azi un mare soc… Nu am gasit nimic care macar sa aduca a atmosfera pe care pana acum o gaseam normala la un examen. In primul rand sala; ma rog, sala e gresit spus: nu amfiteatru, nu aula, nu sala de conferinte, ci teren de sport! Nu outdoor, ci doar Tennishall, asa cum o numesc ei. Dictai sala de sport in care acum o luna jumate am luat, spre marea mea nenorocire, o lectie de salsa cu alti 300 de studenti strainezi din te miri ce coltz al lumii. Ingenios, am zis! Ceea ce ma aduce la urmatorul punct pe lista. Lipsea ceva! Cum imi zicea azi Roxana, n-a mai fost vocea profesorului roman nervos care zbiara: ‘Te dau afara daca mai vorbesti cu colegu!’. O fi de bine ca imi lipseste sau o fi de rau, habar nu am! Cert e ca nu a mai fost acolo. Nu cred insa ca dorul de Romania vine din asta. 🙂  La punctul numarul 3, tot lipsea ceva. Copiatul… Vorbeam acum vreo 2 luni cu niste olandeji despre studentie si le-am explicat ce insemna cai motivationale pentru studentul roman de rand (asta fiind o generalizare). M-am gandit atunci ca astea sunt fenomene care se intampla peste tot, dar se pare ca la ei s-a sarit peste etapa: ‘Esti student, imposibil sa nu fi copiat o data in viata ta!’. Sa imi scuzati expresia, da au ras si cu ‘urul de asta. Azi m-am convins si eu… Oricum, nu pot zice ca regret faptul ca langa mine nu a stat un coleg ‘binevoitor’ care sa ma faca sa il plesnesc pentru ca se ‘inspira’ prea mult din lucrarea mea. Nu ca nu mi-ar face placere sa ajut oamenii, da’ sa pastram niste limite! Pana la urma frumos, nu comentez. Mai putin acustica: un click de pix se spargea linistea. Ce sa faci, dezavantajele terenurilor de sport bine construite! Si, mai jos, dovada:

… am ajuns si acasa dupa examen. Dupa vreo saptamana petrecuta prin biblioteca in tentativa de a asimila cat mai multa informatie din Teoria Organizationala, am admirat si eu mizeria din camera mea si am zis: trebuie facut ceva (citat exact). N-am facut, ca am gasit alte lucruri mult mai importante. De exemplu, somnul! N-am mai pupat somn dupa-amiaza de vreo doua saptamani si noptile uneori devin albe. Asa ca mi-am satisfacut si nevoia asta si am dormit ca un purcelus (folosesc termenu datorita mediului ostil in care traiesc: vezi paragraful asta, randul 2, pe scurt casutza porcului 🙂 ). Si, dupa asta, evident, m-am trezit. Mare realizare in viata, ca m-am si apucat de citit ceva pentru o materie simpatica si ambigua: Istoria Managementului. Si cand am considerat suficienta si aceasta indeletnicire am purces catre ceva frumos numit socializare. Pe aceasta cale precizez ca nu am beneficiat astazi de serviciile internetului wireless low-quality si aparent fara bani (asta fiind doar o impresie, mai bine zis, fara taxe aditionale).

… deci am ajuns sa mai socializez si eu cu lumea. Ce-am facut? Am mancat mancare indoneziana (sic!) de care sunt indragostita! Am si invatat sa o gatesc, si maine mai invat si altceva 🙂

Am baut ceai, si asta pentru ca am avut timpul si dispozitia sa il prepar. Am mancat lamai cu mere de la Giedre, lituanianca de langa mine. Simpatica fata! Si cel mai important, am jucat Fifa. Damn, I suck at this game!  M-au batut baietii de m-au rupt da’ macar am realizat ca pot imbunatati ceva la gameplay. In orice caz, frumoasa zi azi asa…

… a fost o zi plina de sarcasm cap-coada.  De la propuneri gen: ‘I want to put my lemon in your fridge. Can I?’ pana la afirmatii ca: ‘It’s probably because you learned that some people are more equal than others!’, a fost o zi productiva.  Si m-am convins din nou ca indienii si pakistanezii vorbesc mult prea mult. Chiar mai mult decat femeile, daca poate cineva crede 🙂 Si ca olandejii e tare ciudati cand e vorba de Mos Craciun (dar despre asta in urmatorul articol)

… in concluzie, sper ca am trecut examenu! Daca nu, exista luna februarie, plina de restante, zambete largi si burtici inca grase dupa Craciun. Sa nu uitam de optimism! Si chiar daca nu am trecut, ma bucur si eu ca am vazut prima data in viata mea un examen corect. V-am spus, c-o fi bine, c-o fi rau ca e asa, nu stiu! Da’ ce sa fac daca nu sa ma bucur? Citand din clasici in viata, ‘sunt si eu mica’.

Cultura internationalizata in limba europeana august 29, 2007

Am avut ocazia acum o saptamana sa ma intalnesc cu inca un exemplu cultural sugestiv roman. Ca tot e la moda cu recenziile, va prezint urmatorul moment elaborat artistic care ma duce cu gandul la niste obiceiuri impamantenite in cultura internationalului roman… Respectivul clip a fost turnat in Germania, tara de adoptie a artistului. Foarte multe informatii nu va pot da deoarece nici eu nu cunosc multe amanunte. Pentru un studiu detaliat insa ma pot interesa. Nu va pot ura decat ENJOY!

No comment august 10, 2007

10 e putin? sau nu toti e specialisti?

Povestea cu Fiscu’ august 8, 2007

Dimineata asta a fost … Si acum hai sa ne jucam gasiti cuvantul. Cautati indicii in urmatorul text elucidant:

Ei bine cand ma gandeam si eu sa intarzii la munca avand in vedere ca mai am doar 5 zilushoare de chin si pacoste si renunt definitiv, cand imi doream sa imi permit sa ii dau mesaj lu’ sefu sa-i zic ca mai intazii 30 de minunte si sa ajung dupa o ora jumatate, aflu cu stupoare ca azi se va intampla Ziua cea Mare! Astept acest control fiscal de returnare de TVA de doua saptamani, cu bahlitze in coltul gurii si lene de a misca vreun pai la locul de munca. Presimteam eu ceva, o mica lectie de viata, ceva sa ma tina ca perfuzia pe linia de plutire, o pata de culoare tipatoare in existenta mea de vierme pacatos al clasei muncitoare.Si n-am avut! Ba am avut! Hmm… Adica nu a fost ceva de genu „bun de povestit copiilor copiilor mei infiati”,  dar a fost ceva cu halva. Si daca pe ei tot ii va durea in funduletul roz, va zic voua ca poate poate…

Asa ca, dragii mei, i-am dat mesaj sefului, care, ca un om normal, mi-a zis sa vin cand vreau numai sa vin inainte sa ajunga doamnele de la Administratie. Am zis bine, vin in 15 min (eram deja pe drum). Am ajuns in 40. N-ajunsesera – si ele, ca si mine, in trafic! Am mai asteptat o ora – au venit! Pana sa vina: eu nervoasa, sefu’ calm – stia el ceva, am aflat si eu, m-am calmat rau, au venit… De aici distractia: cafele, apa rece. Punctul culminant: tigari! Madam 1, numita generic, isi uitase tigarile la birou. Zic nu-i problem, rezolvam instant. Iau tigarile lu’ sefu de rezerva pentru cand i se termina tutunul si servesc pe Madam 1. Accepta si Marlboro rosu scurt si zice ca se apuca de treaba. Stam 5 minute cu foi in fata, io fac copii, se soarbe cafeaua ca la restaurant, se inceteaza munca si incepe treaba de femei. Pacat ca apatamentul in care e firma e foarte ciudat construit, pentru ca madamele au fost in stare sa vorbeasca 15 minute pe ceas despre asta, eu fiind nevoita sa ma amestec, ca o gazda buna, in discutie. A trecut, am trecut si noi la altele. Dupa o tentativa de a ne aseza iar pe scaune la munca, doar fundul meu a fost cel care a atins nerabdator scaunu pentru ca restu de trei madame nu s-au sfiit sa reia probabil probleme personale discutate si in trecut si nefinalizabile. Acum a aparut si the big inquiery din partea Madamei 2: intrebarea daca se poate face un apel telefonic de la numarul din birou. Am raspuns Da, ca doar mai trebuie sa te prefaci ca nu te deranjeaza ideile de bun gust ale functionarilor publici. Ce dracu, oricum nu-l platesc eu! Si am ajutat-o sa gaseasca si butonul de apel, marcat cu greul de identificat receptor in curs de ridicare la 45 de grade cadranul IV pe culoare albastra(in constrast cu restul butoanelor gri). A vorbit 10 minute cu sotul despre problema intzolirii aleia mici la o nunta, parastas, botez sau cumetrie, crispata totusi ca am intrerupt-o in tentativa de a-mi umple un pahar cu apa din micul ei colt de relaxare in timpul serviciului. Mi-a zambit totusi: o scutisem de folosirea unor minute gratuite sau de un cost suplimentar de 1-2 euro. O zi moca si cat de cat reusita pentru ea. Si inca un  om fericit pe planeta asta, hi hi! Apoi Madam 1 a mai servit o tigara de la sefu’ crezand ca e de la mine. Apoi am mai muncit 10 minute, mai mult eu care faceam copii si cautam documente si legam foile in bibliorafturi. Si ele mai vorbeau despre o problema uneori legata de subiect, alteori legata doar de cine stie ce mama naibilui (suna prea bine cuvandul asta!). La final au cerut un taxi: le-am dat si taxi in 8 minute, de companie buna, recomandata, la tarif ok. Nu le-am platit si taxiul, dar le-am platit efortul cu cate o cutie de prajiturici de la coferarie faimoasa, in spirit grecesc, platite in euro, prietenii stiu ei de ce etc. Au facut cam 300 fiecare. Acu’ daca nu intelegeti, degeaba. Ca pe vremuri cand gaseai bombonele la preturi de 2500 doua, din nou stiind chiar si amicii de ce. Total bilant la prajiturele: 3100 pe doua. Si ne-am indulcit cu totii. Inainte de a pleca insa, Madam 1 cu tzigarile a observat ca mi-a fost greu sa gasesc o bricheta pentru dansa prin birou asa ca scormonindu-se ea sa-si gaseasca loc pentru prajiturele, a gasit minunea ce urma sa devina cadoul meu pentru ziua de astazi: bricheta ei cu iz de camuflaj scump, gasita probabil prin vreun alt birou controlat si pe care si-a dorit sa mi-o daruiasca in schimbul celor doua tigari, impreuna cu promisiunea ca vineri imi va aduce si tigarile inapoi. I-am zis sa nu se deranjeze ca nu erau din veniturile mele da’ ea ca nu ca nu, ca nu face ea d-astea! Am zis tac si am tacut. Daca nu ziceam, nu taceam! Asa, ca sa nu scap momentul culminat pe care l-ati si citit mai sus, mai vin si vineri! Sa faca rapoarte! La ce mama masii sa faca rapoarte cand singura care s-a miscat am fost eu? La rapiditatea mea in comparatie cu cioara vopsita-n gard? Eh, ele sa vina, sa returneze ce au de returnat, preferabil sa-si ia si bricheta inapoi ca daca nu i-o daruiesc lu sefu’ si ma scuipa, sa nu mai astepte prajiturele ca se ingrasa rau… Si eu cu mari pretentii! Oricum nu mai mari ca ale Madamei 2 care-mi cerea ac cu ata ca ii cazuse nasturele de la sacou, cred ca de la prea multa emotie. Si care incerca insistent sa-mi explice ca si-ar dori sa ma duc sa-i cumpar ac cu ata. N-am facut-o, am zis ca mi-as baga ce-si baga oamenii de obicei in idei d-astea.

S-a terminat si cu Fiscu’, se pare ca mi-am gasit si inlocuitoare pentru chinul zilnic de a munci, am si doua ore libere maine date de sefu’ pe premisa nevinovat pana la proba de punctualitate. Am ajuns si acasa mai devreme dupa incursiuni neprofitabile numai pentru mine pe la banci si alte institutii gen farmacie si magazin. Am ajuns si acasa mai devreme desi iar au schimbat astia liniile de autobuz, ca-n Titan, Slajan, Balta Alba, sectorul 3 prin de parculete,  ca nici unde!

Am facut si baie, mi-am tinut si tratamentul, o sa si dorm, si toate astea in ziua in care Fiscu’ a intrat in viata mea! Si frumoasa poveste am mai trait, voinicii mei, pana la adanci ani de munca silnica… Astept si eu ziua in care nu mai primesc pe cineva nepoftit in viata mea 🙂 Chiar ne petrecem prea mult timp din viata noastra asteptand! 

So, what’s the word?